Jocuri cu barbie de imbracat cool

Mi se pare ca deja copiii sunt mult mai experimentati atunci cand vine vorba sa isi aleaga hainele. Noi cand eram asa mici nu stiam si nici nu aveam habar macar de ce inseamna sa iti alegi singur hainele cu care sa te imbraci. Toata aceasta sarcina ii apartinea mamei care decidea care vor fi hainele cu care astazi o sa te imbraci. Asta pana la scoala, pentru ca in momentul in care am inceput scoala deja era foarte clar cu ce ma imbracam in fiecare zi, pentru ca uniforma era obligatorie.

Poate cei mici din zilele noastre sunt putin mai experimentati si datorita unor jocuri cu barbie de imbracat cool. Papusica cu asa de multe haine sia ccesorii ii invata pe piticii nostri cum sa isi asorteze hainutele si cum sa le aleaga, pentru ca ei joaca cumva rolul mamei mele de cand eram eu mica. Astfel, atunci cand vine vorba despre ei insisi prfera sa ia decizile care considera ei ca ii avantajeaza cel mai bine. Transformarile sunt evidente si daca luam cateva poze din trecut si le comparam cu prezentul. Oricum este foarte bine ca exista astfel de jocuri cu barbie de imbracat cool, pentru ca vom avea din ce in ce mai multi oameni care vor cunoaste avantajele unei tinute bine alese in functie de evenimentul la care participa, fara a mai exista esecuri si mai ales comentarii rautacioase.


Azi discutam despre frumusete adevarata, feminitate si ingrijirea pielii

Actiunile din campania Ambasadoarelor Dove continua in forta: dupa seria de seminarii de beauty au initiat si conferinte pe Facebook, tinute pe pagina “Beauty by you and Dove”. Pe 25 iunie a fost prima conferinta de acest gen, moderata de Gabriel Arsene (Medic Primar Dermatolog) si care a durat 4 ore. Tema intalnirii a fost “Ingrijirea corecta a pielii – Ritual de ingrijire vara” si s-a raspuns la cele 40 intrebari puse.



De fapt, scopul articolului meu este sa va anunt ca a doua conferinta se va tine azi (15 iulie), incepand cu 12:00, pe tema “Ambasadoare Dove: frumusetea adevarata, feminitatea si ingrijirea pielii”. Moderatoare vor fi doua dintre Ambasadoarele Dove: Alice Nastase si Catalina Coca (castigatoarea de pe site pe aprilie). Puteti vedea aici pagina de event, dar discutia se va tine pe pagina de discutii. Enjoy! :)

Bac

Azi dimineata am fost sa-mi sustin fostii colegi de liceu la proba de romana de la bac… Ce pot spune, s-au dat niste subiecte de toata jena, modalitatea asta cu variantele publicate cu un car de ani inainte mi se pare cea mai penibila chestie posibila! Auziti si voi, cum sa dea traditionalismul la partea a 3a (”In Gradina Ghetsimani”, a legionarului Voiculescu), eseu argumentativ pe baza unui citat de Manolescu: traditionalismul in comparatie cu modernismul… Pana si Manolescu a declarat ca e prea greu pentru bac, si ca nici academicienii nu ii inteleg citatele, da in fine.
In loc sa se axeze sa dea chestii de baza si importante gen Eminescu, Bacovia, Rebreanu, Petrescu, ba chiar si Eliade sau Cartarescu (chit ca’s greu de comentat), bine ca s-au apucat sa faca de dinainte 100 de subiecte / materie si sa le publice. Yeah, that will help… felicitari ca incurajati toceala.

Sa nu mai spun de faptul ca la toate grupurile scolare s-a copiat la maxim, fiindca altfel se pica pe capete, iar la liceele bune nu se va putea copia niciodata.

Doamne, ce bine-mi pare ca am fost in generatia care a dat anu trecut bacu, astia de dupa mine zici ca’s generatie de sacrificiu: si la capacitate au facut teste pe ei, si acum la bac, isi bat joc de ei… Ministrul ala zici ca a fost primu lautar intalnit pe strada care n-are nicio legatura cu sistemul educational, si bine ca l-au pus sa formeze el tinerii :| retards.

p.s. cu ocazia asta am aflat si ca sotul americancei omorata de urs peste weekend era prof la noi la liceu :-s RIP.