Ziua

A venit si ziua de care va spuneam si pe care o asteptam cu multa nerabdare de foarte mult timp.

Stiu, vi se va parea hilar, banal si poate pentru unii dintre voi stupid ca sunt atat de entuziasmata ca un copil in fata bradului de Craciun sau ca o tanara mireasa emotionata in fata unei rochii Vera Wang… de faptul ca ieri am participat la prima mea actiune ca voluntar Mai Mult Verde.

A fost mult peste asteptarile mele, intrucat demult nu m-am mai simtit atat de bine, nu am mai ras atat de mult, nu am mai avut sentimentul interior ca ajut ceva/ pe cineva si culmea, nu am nevoie de “multumesc”. Desi stangace la inceput, timorata, nu mai plantasem niciodata, impreuna cu Andrada eram echipa de vis: ea pregatea gropile (eu habar n-aveam si inca nu ma descurc la manuitul cazmalei- toata ziua am spus lopata, spre exasperarea ei:P), iar eu plantam puietii de stejar cu mare maiestrie, dibacie si spre sfarsitul zilei, cu aerul profesionistului care verifica daca procedura a fost incheiata corespunzator. Si sa nu uit, bineinteles, de ajutorul nemasurat al unui domn de la Romsilva- fara el, am fi fost codase.

A fost mai mult decat puteam visa pentru o zi de sambata: multa buna dispozitie, soare, cer senin, senin in suflete, in priviri, padure, multa natura si linistea pe care urbea ne-o rapeste brutal continuu. Sper sa fie doar inceputul unor nenumarate activitati in folosul mediului, dar si al meu. Sunt atat de prinsa si implicata in ceea ce trebuie sa fac incat nu mai am timp sa ma gandesc la cotidianul care, de multe ori, te face sa crezi ca doar anumite lucruri merita atentia ta si care, poate, in final, ajung sa devina insignifiante.